Servicii Arhiva ASE

1. Restituirea actelor de studii originale persoanelor care au întrerupt studiile;

Informaţii:

1. Actele de studii originale se restituie titularului pe baza actului de identitate (buletin/carte de identitate/paşaport, valabile).

2. În situaţia în care titularul nu se poate prezenta, actul de studii poate fi restituit împuternicitului acestuia, pe baza unei procuri autentificată la notariat care să menţioneze în mod expres faptul ca împuternicitul poate ridica acte de studii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Se va specifica, clar, care sunt documentele ce urmează a fi ridicate. În cazul cetăţenilor români sau străini cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, procura notarială va fi supralegalizată sau apostilată (apostila de la Haga), conform convenţiilor internaţionale, de către autorităţile competente din ţara respectivă.

3. (1) Actele de studii originale  neridicate din cauza decesului titularului pot fi eliberate unui membru al familiei titularului (ascendent sau descendent de gradul I sau II), în baza unei cereri aprobate de conducerea instituţiei, însoţită de copia legalizată a certificatului de deces şi de o declaraţie pe propria răspundere privind motivele invocate pentru ridicarea actelor de studii respective. La cererea insituţiei, se vor prezenta şi alte documente concludente, dacă va fi cazul.

   (2) Unei persoane cu reşedinţa în străinătate, care adresează cererea menţionată la punctul (1), i se pot elibera actele de studii solicitate prin intermediul ambasadei (consulatului) ţării respective în România sau al ambasadei (consulatului) României din ţara de reşedinţă a acesteia.

4. Actele de studii se eliberează pe baza prezentării „Fişei de lichidare”, din care să rezulte că titularul actului de studii nu are datorii faţă de ASE.
 

2. Restituirea dosarelor candidaţilor declaraţi respinşi la concursul de admitere;

Informaţii:

1. Dosarele candidatilor declarati respinsi la concursul de admitere se restituie titularului pe baza actului de identitate (buletin/carte de identitate/paşaport, valabile).

2. În situaţia în care titularul nu se poate prezenta, actul de studii poate fi restituit împuternicitului acestuia, pe baza unei procuri autentificată la notariat care să menţioneze în mod expres faptul ca împuternicitul poate ridica acte de studii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Se va specifica, clar, care sunt documentele ce urmează a fi ridicate. În cazul cetăţenilor români sau străini cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, procura notarială va fi supralegalizată sau apostilată (apostila de la Haga), conform convenţiilor internaţionale, de către autorităţile competente din ţara respectivă.

 
3. Eliberarea copiilor unor documente din arhivă către creatorul acestora;

Informaţii:

1. Documentele din arhiva A.S.E. pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, documentări, eliberarea unor copii, extrase, certificate;
2. Angajaţii arhivei cercetează documentele din depozit şi pun la dispoziţie, pe bază de semnătură, copii ale unor documente solicitate de către creatorul acestora, conform legislaţiei în vigoare;


4. Eliberarea copiilor unor documente din arhivă către persoane terţe;

Informaţii:

1. Documentele din arhiva A.S.E. pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, documentări, eliberarea unor copii;
2. Angajaţii arhivei cercetează documentele din depozit şi pune la dispoziţie, pe bază de semnătură, copii ale unor documente solicitate de către persoane terţe, conform legislaţiei în vigoare, în urma cererii aprobate de prorectorul de resort (cererea se depune la registratură, sala 0016).

Scroll to top